Antena 3 CNN Actualitate Locale Marele păcat comis de preotul din satul doljean Grindeni! Sătenii sunt îngroziţi de ce au găsit în curtea casei parohiale

Marele păcat comis de preotul din satul doljean Grindeni! Sătenii sunt îngroziţi de ce au găsit în curtea casei parohiale

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:10 18 Noi 2017 Modificat la 21:10 18 Noi 2017
o_1bv88knreta2ov614sm1jaf1oq68.jpg
Foto: Agerpres

Preotul din satul Grindeni, comuna Ostroveni, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit sâmbătă dimineaţa spânzurat în curtea locuinţei sale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cătălin Dochia, bărbatul a lăsat un bilet de adio în care spune că îi pare rău pentru gestul făcut.

„A fost găsit spânzurat în curtea locuinţei. Sâmbătă dimineaţa, a fost văzut de un cetăţean atârnând într-un nuc şi a sunat la 112, a fost anunţată Poliţia, care a constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului din Bechet şi s-a deschis dosar penal în baza articolul 192 Cod penal - ucidere din culpă, sinucidere. Nu sunt suspiciuni”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, Ioniţă Apostolache, a precizat că la înmormântarea preotului care s-a sinucis nu se vor împlini rânduielile creştineşti, pentru că se aplică regula generală în astfel de cazuri.

Preotul avea doi copii.

×
Etichete: Dolj preot spanzurat
x close