Antena 3 CNN Actualitate Locale "Tu ești al meu, tu vei fi doar al meu". Mama lui Bogdan, tânărul din Alba Iulia care şi-a omorât copilul de un an, rupe tăcerea

"Tu ești al meu, tu vei fi doar al meu". Mama lui Bogdan, tânărul din Alba Iulia care şi-a omorât copilul de un an, rupe tăcerea

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:42 29 Mar 2023 Modificat la 13:51 29 Mar 2023
crima alba iulia bogdan radu
Răsturnare de situație în cazul bărbatului care și-a ucis bebelușul: ”S-au cunoscut pe un grup de sinucigași!” Sursa foto: Instagram

Toată comunitatea i-a sărit în ajutor mamei copilului. Femeia este în stare de șoc, spun apropiații.

Tânăra mamă le-ar fi povestit că a fost chemată să identifice trupul neînsuflețit al copilului ei chiar la locul crimei. Între timp, urmează să fie din nou audiată. Prima audiere s-a desfășurat greoi, femeia fiind in stare de soc. 

Iar lumea încearcă să o ajute pe mama copilului ucis de propriul tată. Mișcat de cumplita întâmplare, administratorul firmei de pompe funebre s-a oferit să suporte din buzunarul său toate cheltuielile legate de înmormântare.

Ea le-a povestit apropiaților că a fost chemată de criminaliști să identifice trupul copilului chiar în apartamentul crimei, și nu la INML, cum ar fi fost normal.

Bunica paternă va fi și ea audiată, mai pentru că se pare că bărbatul ar fi informat-o cu privire la discuția avută în contradictoriu cu fosta concubină.

Citește și: ”Nimeni nu te va putea înlocui vreodată!” Ultimul mesaj lăsat de tatăl criminal din Alba fostei iubite

”S-au cunoscut pe o platformă de sinucigași”

Între timp, femeia a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, faptul că fiul ei era agitat în seara crimei. Mai mult decât atât, femeia a povestit că acesta a cunoscut-o pe mama fiului lui pe un grup ”de sinucigași”. 

”S-au cunoscut pe o platformă de sinucigași. Spunea că s-au ajutat reciproc și că pentru el a fost în momentele acelea, și probabil și mai departe, persoana potrivită care l-a înțeles”, a povestit mama tânărului.

Polițiștii așteptau la ușă

Aceasta povestește că a discutat cu fiul ei chiar înainte să recurgă la gestul șocant. Mărturiile sale îi afundă și mai mult pe polițiști. Deși le-a spus să spargă ușa și să intre peste bărbat în casă, agenții dădeau telefoane şi așteptau afară. 

”M-a sunat de pe numărul mamei bebelușului, pe Whatsapp, cu audio, un domn. Zicea că: Noi suntem aici, sunăm la ușă demult, nu răspunde nimeni. Eu le-am zis clar: Spargeți ușa, orice minut contează. De ce tot sunați, de ce dați telefoane? Deschideți ușa!”, povestește femeia.  

Tânărul era extrem de agitat înaintea crimei

În seara crimei, femeia spune că fiul ei era extrem de agitat, și repeta continuu o serie de cuvinte. 

”Era acasă, era cu copilul, îi dădea să mănânce. Îl schimba, l-a spălat. 

Era puțin agitat. Doar pentru faptul că am observat eu, în timp ce îl schimba zicea: Tu ești al meu, tu vei fi doar al meu, tu ești copilul meu. Eu sunt tatăl tău”.

×
Etichete: crima Alba
x close