Antena 3 CNN Actualitate Locale O locomotivă electrică a izbucnit în flăcări în gara din Slatina-Timiş, iar 50 de pasageri au fost evacuaţi

O locomotivă electrică a izbucnit în flăcări în gara din Slatina-Timiş, iar 50 de pasageri au fost evacuaţi

Alexandra Cojoianu
<1 minut de citit Publicat la 15:23 28 Noi 2022 Modificat la 15:34 28 Noi 2022
incendiu locomotiva slatina timis
O locomotivă electrică a izbucnit în flăcări în gara din Slatina-Timiş, iar 50 de pasageri au fost evacuaţi Sursa foto: Hepta

Locomotiva era cuplată la două vagoane în care se aflau 50 de călători. Angajaţii CFR au reuşit să îi evacueze pe pasageri până la sosirea salvatorilor.

Incidentul a fost raportat în această dimineață, la ora 05.50, la numărul unic de urgenţă 112.

"A acționat Detașamentul Caransebeș cu două autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD. Călătorii au fost evacuați. Din fericire, nu au fost înregistrate probleme medicale. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgență. A fost vorba despre trenul 9551 care circula pe ruta Orșova – Caransebeș", a transmis ISU.

Din gara Caransebeş a fost trimisă o altă locomotivă pentru a efectua manevrele necesare degajării căii ferate şi pentru transportul vagoanelor cu persoane până la destinaţie. Călătorii vor pleca spre destinaţie cu acelaşi tren, după ce va fi înlocuită locomotiva, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic.

×
x close