Din fericire, nimeni nu a fost rănit, vatmanul reușind să iasă și să sune la 112, iar pompierii au ajuns și au stins flăcările. Edilul spune că nu a fost emis un mesaj RO-Alert pentru furtună de la Craiova, care a fost și una dintre cele mai mari din acest an.
"Din păcate, pe RO-Alert nu am avut niciun mesaj. Am avut o informare de la ISU cu vreo jumătate de oră înainte, că este un cod portocaliu de ploi și vor fi în jur de 30 – 35 l/mp.
Până la urmă, s-au înregistrat 70 l/mp, este cea mai mare ploaie pe care am avut-o în ultimii 10 ani. Aproape jumătate din oraș s-a inundat, inclusiv canalul râului care colectează toată canalizarea menajeră și fluvială din partea de Vest a orașului, a ajuns peste capacitate maximă.
Au fost niște ore absolut incredibile. Prima oară am aflat despre acest tramvai, care a fost fulgerat, cel puțin eu nu am mai auzit să se fi întâmplat așa ceva în orașul nostru. Din fericire, nu au fost victime.
Apoi, am avut acea ploaie torențială, pe care, din păcate, nu am avut cum să o gestionăm pentru că toată rețeaua de canalizare din România respectă normativele. Pot colecta maxim 20 l/mp. Vă dați seama că la o ploaie de 70 l/mp nu face față nicio canalizare din România.
Normativele sunt din 1983 și trebuiesc schimbate. În special în zona aceasta deja vorbim de o clină tropicală. Legea este depășită și degeaba face investiții în canalizare, dacă mergem tot după normativele din 1983", a explicat primarul Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.