Antena 3 CNN Actualitate Locale Lacul din România care va fi dotat cu debarcader şi ponton panoramic

Lacul din România care va fi dotat cu debarcader şi ponton panoramic

Lacul Mogosa - facebook
În vecinătate se află şi o pârtie de schi. Susa foto: Facebook - Georgeta Timis
de Claudia Popovici    |    23 Aug 2024   •   23:34

Domeniul Mogoşa din Munţii Gutâi care administrează lacul cu acelaşi nume va investi într-un debarcader cu ponton panoramic, a anunţat, vineri, administraţia domeniului.

"Suntem hotărâţi să investim timp şi resurse pentru a aduce un plus de valoare în comunitatea noastră. Ne propunem să realizăm un debarcader cu ponton panoramic - pentru a te bucura de privelişte şi de activităţi acvatice, o terasă acoperită şi un Lakeview Vila cu spaţii de cazare şi o terasă. Vrem să reabilităm din clădirile existente pe domeniu" a precizat administraţia domeniului.

În vecinătatea domeniului se află o pârtie de schi, iar la 1.245 metri altitudine, releul de televiziune Mogoşa.

De asemenea, turiştii care ajung în această zonă sunt încurajaţi de primăria fostului oraş minier, Baia Sprie să viziteze şi Lacul Albastru, situat în aval de domeniul Mogoşa, renumit pentru că îşi schimbă culoarea în funcţie de anotimp. Lacul este arie naturală protejată şi a rezultat din prăbuşirea unor galerii de mină.

Apa lacului provine din izvoare naturale sau topirea zăpezii, iar culoarea apei oscilează de la turcoaz la albastru cobalt, în funcţie de anotimp, concentraţia sărurilor minerale - sulfat de fier, săruri de cupru- dar şi în funcţie de nivelul apei.

Primăria oraşului Baia Sprie a introdus în reţeaua de turism local domeniul Mogoşa, dar şi Lacul Albastru. Anual, domeniul Mogoşa, găzduieşte diferite evenimente cultural-muzicale sau lansări de carte.

Lacul misterios din România care s-a format în urma cutremurului din 1977. Este situat la 1.288 de metri altitudine

O alunecare masivă de pământ în urma cutremurului din 1977 a dus la formarea unui lac în zona pârâului Foroja, pe versantul sudic al culmii Muncelu din Preluca Tâlharului, Munții Tarcăului. Lacul Foroja, situat la aproximativ 1288 de metri altitudine, este accesibil prin mai multe poteci care pornesc din satele Goiasa și Preluci din comuna Agăș.

Asemănător cu Lacul Cuejdel din Munții Stânișoarei, județul Neamț, format începând cu 1978, acest lac este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din România, întrecând în dimensiuni chiar și celebrul Lac Roșu.

În zona localităților Agăș și Asău din județul Bacău, există cel puțin șapte poteci montane care oferă turiștilor priveliști pitorești și experiențe de neuitat. Unul dintre aceste trasee începe din satul Goioasa și străbate Plaiul cu Pini, Muntele Lacu Sec, Muntele Muncelu, Lacul Foroja și Vârful Înțărcătoarea, revenind apoi în sat.

Altă opțiune pentru turiști este un traseu care pornește din comuna Agăș, trece pe la Lacul Agăș și urcă pe Dealul Agăș, Dealul Seaca, Bâtca Hotarului, Muntele Muncel și Dealul Hijmei, oferind priveliști spectaculoase și o experiență autentică în munții Bacăului.

Pentru cei interesați să exploreze mai mult Valea Trotușului, există o varietate bogată de opțiuni de cazare pe parcursul celor peste 40 de kilometri ai văii, de la Lunca de Jos până la Comănești. 

×
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close