Antena 3 CNN Actualitate Locale "Jupân de jupân." Un șofer a rămas blocat cu mașina în nisipul plajei, la Constanța. Imaginile s-au viralizat, iar Poliția îl caută

"Jupân de jupân." Un șofer a rămas blocat cu mașina în nisipul plajei, la Constanța. Imaginile s-au viralizat, iar Poliția îl caută

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:39 28 Iul 2024 Modificat la 17:39 28 Iul 2024
Antena 3 CNN
Autoturism împotmolit în nisip, după ce șoferul a intrat cu mașina pe plajă, în județul Constanța. Sursă: Antena 3 CNN

Un șofer care a considerat că legea e facultativă în cazul său a intrat cu mașina pe plajă, în zona localității 23 August din județul Constanța, relatează Antena 3 CNN.

El a rămas cu mașina împotmolită în nisipul ud și a încercat minute în șir să iasă de acolo, fără succes. 

Scena a fost filmată de martori și a ajuns pe rețele sociale. În apropierea mașinii se vede și un cort semi-transparent, albastru.

În timp ce roțile din față patinează pe nisipul ud, o voce răgușită de bărbat ironizează eforturile imprudentului șofer.

"Ăsta da, șmecher! Jupân de jupân! Dă-i, tată, dă-i! Dacă nu ți-a plăcut munca", se aude pe înregistrare.

Poliția a aflat de incident și urmează să-l depisteze pe șofer, a cărui mașină are numere de înmatriculare de Constanța.

"Ca urmare a imaginilor apărute în mediul online, care arată o persoană ce a pătruns cu autoturismul pe plajă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor au stabilit că evenimentul s-a produs pe o plajă din zona localității 23 August.

Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea conducătorului, stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor care se impun", a comunicat, duminică, IPJ Constanța.

×
x close