Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea l-au reţinut pentru 24 de ore pe iubitul elevei care și-a înjunghiat profesorul de la Colegiul Traian Vuia din Oradea. Măsura a fost luată miercuri.
După ce a expirat ordonanța de reținere, tânărul a fost lăsat să plece, fiind anchetat în libertate.
Iubitul elevei este acuzat de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, într-o instituţie publică, faptă pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani sau amendă, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii, prim-procurorul adjunct Cristina Şimon.
Tânărul în vârstă de 15 ani, elev în cadrul aceluiași colegiu, este acuzat că a mers la școală cu un cuțit asupra sa, cu doar câteva zile înainte de incidentul produs de eleva de 16 ani.
Citește și: Eleva din Oradea, arestată pentru tentativă de omor, era supărată că nu era lăsată cu iubitul
Acesta s-a pozat cu arma albă într-o sală de clasă, apoi a postat fotografia pe rețelele de socializare, potrivit Bihoreanul.
Anchetatorii au aflat aceste detalii în timpul anchetei demarate în cazul fetei.
Băiatul de 15 ani este cel cu care eleva a fost surprinsă în camera din internatul colegiului şi care, în urma incidentului, şi-a pierdut locul din internat pentru nerespectarea regulamentului intern.
Iubitul elevei a declarat, luni, pentru Observator, că incidentul în care un pedagog a fost înjunghiat în internatul școlii a fost orchestrat de către victimă. Potrivit băiatului, pedagogul ar fi făcut avansuri sexuale fetei în trecut, iar când aceasta nu ar fi răspuns pozitiv, pedagogul ar fi urmărit să o determine să plece.
”Se dădea la ea şi ea nu îi accepta avansurile. M-a mituit cu o sumă de bani ca să mă duc sus ca să-i facă rău, să o poată da afară din internat”, a spus tânărul.
Adolescentul sugerează că fata avea intenția de a se răzbuna împotriva pedagogului de câteva zile.
"În mare parte, știam că vrea să se răzbune", a declarat tânărul jurnaliștilor.