Incendiu mortal într-o comună din Suceava: Doi copii, de 3 și 5 ani, au ars de vii după ce focul le-a cuprins casa
Publicat acum 1 ora si 38 minute
”La data de 08 aprilie 2023, ora 08:14, Poliția Municipiului Deva, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Mihai Viteazul din municipiul Deva, un bărbat s-a aruncat în gol de la etajul 7 al unui bloc, iar în urma impactului cu solul, acesta a decedat.
Poliţiştii ajunși la fața locului, au constatat că, este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean italian.
Din primele cercetări preliminare, nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei infracțiuni.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Poliția Municipiului Deva.