La tânără au ajuns în scurt timp, un salvamontist şi un medic care au pregătit-o pentru transport.
Ulterior, la locul incidentului au revenit salvatorii şi l-au recuperat şi pe însoţitorul acesteia, cel care de alfel a şi sunat la 112 să anunţe incidentul.
"Încă o intervenție reușită de Salvamont în colaborare cu IGAv-SMURD. O alpinista a căzut aprox. 250 m pe Valea Alba din Abruptul Prahovean al Bucegiului, suferind multiple traumatisme, având mare noroc că a rămas în viață. Cum accidentul s-a produs la o altitudine de 2075 m, o acțiune terestră ar fi durat ore bune, viața alpinistei fiind pusă în pericol prin durata mare a intervenției. Am luat rapid decizia de a solicita sprijinul unui elicopter, acesta venind de la Tg.Mures. La fața locului au fost troliati un salvator montan și medicul SMURD, care au pregătit accidentata pentru transport. La final a fost recuperat și însoțitorul accidentatei, cel care a anunțat incidentul prin 112.
Ținând cont de acest caz, și nu numai, sfătuim alpiniștii sau turiștii obișnuiți să NU plece niciodată singuri în ascensiuni sau drumeții montane. Faptul că aceasta a fost însoțită, practic i-a salvat viața", au transmis reprezentanţii Salvamont Prahova.