Antena 3 CNN Actualitate Locale Interlopul Palesică, cel care a bătut o salvamontistă, e liber. Victimele, puse să plătească

Interlopul Palesică, cel care a bătut o salvamontistă, e liber. Victimele, puse să plătească

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 18:45 12 Apr 2016 Modificat la 18:45 12 Apr 2016
palesica.jpg
Foto: Facebook

Interlopul Sorin Constantin Palesică, cel care a snopit în bătaie o salvamontistă din staţiunea Straja, a fost pus în libertate de magistrații Judecătoriei Petroșani, după ce victima și-a retras plângerea, potrivit voceastrăzii.ro.

De asemenea, și celelalte două victime ale lui Palesică au renunțat la plângerile depuse pe numele interlopului. Acum, victimele trebuie să achite cheltuielile judiciare.

În februarie, salvamontista Miruna Inel și alți doi angajați ai localului din Straja în care a avut loc scandalul au fost loviți crunt de Sorin Constantin Palesică.

Miruna Inel are 21 de ani şi lucrează la Salvamont Lupeni. Tânăra venise în bar invitată la o zi de naştere. 

Interlopul a lovit-o violent în piept. Apoi s-a ridicat şi a izbit-o cu pumnul în plină figură. Lângă el, jandarmul montan nu a schiţat niciun gest. Abia când a văzut că tânăra a leşinat, a încercat să-l liniştească pe scandalagiu. Bătăuşul i-a atacat apoi pe un barman şi pe DJ-ul din local.

Nici în faţa poliţiştilor, scandalagiul nu s-a liniştit. I-a ameninţat şi pe ei, şi pe tânăra pe care a bătut-o.

El a fost în arest preventiv din 8 februarie, pentru o perioadă de 30 de zile.

El a mai fost reţinut pentru violenţă şi ameninţări. Scandalagiul nu este la prima abatere. În 2006, a mai fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru tentativă de omor.
 

×
x close