La faţa locului au fost mobilizate importante forţe ale salvatorilor care timp de aproape o oră s-au chinuit să-l scoată pe tânăr de sub malul de pământ.
Tentativele de resuscitare ale tânărului nu au avut succes şi astfel acesta a fost declarat decedat.
Poliţistii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală pentru omor din culpă, iar inspectorii de la ITM Vaslui verifică dacă normele de protecţia muncii au fost respectate.
Se pare că tânărul lucra în Vaslui împreuna cu tatăl sau, la o lucrare care se desfășura în apropierea Penitenciarului din Vaslui. Ambii erau angajaţi ai unei firme din Târgu Mureş, potrivit vremeanoua.ro
Potrivit tatălui său, tânărul se băgase în şanţ pentru a scoate o scară. Nu a mai apucat să iasă, fiind acoperit de malul de pământ. Bărbatul a suferit un atac de panică în momentul în care şi-a văzut fiul înghiţit de pământ.