Un copil de 10 ani a murit după ce a căzut cu bicicleta. De asemenea, un bărbat de 45 de ani a murit fiind strivit de un mal de pământ.
Cele două accidente s-au petrecut în Alba, dar nu au legătură între ele.
”Un minor de 10 ani, din Reciu, primeşte îngrijiri medicale după ce ar fi fost victima unui accident de bicicletă. Poliţiştii din Sebeş fac cercetări pt stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, însă din primele cercetări rezultă că în accident nu a mai fost implicat şi un alt vehicul”, a transmis IPJ Alba. Autoritățile au anunțat ulterior că micuțul a decedat, conform Adevărul.
De asemenea, un alt accident a avut loc vineri în zona șoselei de centură din Alba Iulia. Un bărbat și-a găsit sfârșitul sub un mal de pământ care s-a prăbușit.
”Un bărbat de cca 45 de ani a fost prins sub un mal de nisip, in incinta unei societăţi comerciale situata pe soseaua ocolitoare a mun. Alba Iulia. In prezent este resuscitat de ISU. Poliţia Municipiului Alba Iulia face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor in care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Alba.