Poliţiştii din Cugir, județul Alba, au reţinut trei bărbaţi din oraş care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, potrivit adevarul.ro.
Cei trei au bătut un angajat de la o firmă de construcţii pentru că erau nemulţumiţi de modul în care era reabilitată strada pe care locuiau. Un al treilea bărbat, care a luat şi el parte la comiterea infracţiunilor şi se sustrage cercetărilor, este căutat de poliţişti.
Victima este un bărbat în vârstă de 42 de ani, din judeţul Hunedoara, angajat la o societate comercială ce desfăşoară activităţi de reabilitare a străzii respective. Victima a fost transportată la spitalul, unde a primit îngrijiri medicale.
Agresorii cu vârste cuprinse între 20 şi 48 de ani, toţi din Cugir, au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.