Antena 3 CNN Actualitate Locale Incident grav de securitate: un aparat de zbor din Ucraina s-a prăbușit în România, iar autoritățile au ținut totul ascuns timp de mai multe luni

Incident grav de securitate: un aparat de zbor din Ucraina s-a prăbușit în România, iar autoritățile au ținut totul ascuns timp de mai multe luni

Laurențiu Rădulescu
1 minut de citit Publicat la 12:58 16 Mai 2024 Modificat la 12:58 16 Mai 2024

Presa locală scrie că aparatul, care părea să fie un planor cu motor, venea, cel mai probabil din Ucraina.

Resturile acestuia au fost descoperite pe un teren extravilan de lângă satul Mănăstireni, comuna Unțeni, la data de 29 februarie.

Zona este cunoscută de localnici drept "Valea Grajdului", notează Monitorul de Botoșani.

Autoritățile au reușit să ascundă incidentul timp de două luni și jumătate

Autoritățile române au păstrat incidentul sub tăcere până recent.

Asta, în contextul războiului purtat de Rusia în Ucraina vecină, dar și pe fondul emoției publice generate de cazurile de drone rusești căzute pe teritoriul românesc, care au determinat în mai multe rânduri alertarea populației din județele Galați, Brăila și Tulcea, relatează sursa citată.

Potrivit publicației menționate, resturile aparatului de zbor au fost preluate de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Localnicii au fost intrigați atât de secretomania care a însoțit intervenția MApN, cât și de restricționarea accesului în perimetrul în care s-a prăbușit aparatul.

IPJ Botoșani confirmă găsirea aparatului prăbușit și preluarea epavei de către MApN

"În data de 29 februarie, în localitatea Mănăstireni din județul Botoșani a fost găsită în câmp, în apropiere de sat, un aparat de zbor prăbușit. (Autoritățile) au umblat cu mașinile până târziu în noapte. (Autoritățile) nu spun nimic, însă lumea este îngrijorată, mai ales pentru că se zice că obiectul a lăsat groapă", a declarat un sătean, la adăpostul anonimatului, potrivit sursei citate.

Într-un final, informația a fost confirmată și de poliția din județ.

"Informațiile sunt parțial adevărate. Într-adevăr, a fost găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni pe un teren extravilan din comuna Unțeni, la sfârșitul lunii februarie.

A fost ridicat de către reprezentanții MApN și se continuă cercetările pentru a se stabili proveniența și împrejurările în care acesta s-a prăbușit", a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani

×
TOP articole
x close