Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit comercial, în Voluntari. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert

Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit comercial, în Voluntari. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert

Ioana Mircea
3 minute de citit Publicat la 13:06 13 Oct 2022 Modificat la 17:41 13 Oct 2022
New Project (69)

Update: Incendiul a fost localizat. În zonă rămân 10 autospeciale de stingere.

Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 5000 de metri pătrați.

„Prin intermediul a două buldoexcavatoare au fost realizate deschideri în ambele hale, pentru oprirea propagării flăcărilor, astfel fiind protejate restul bunurilor depozitate”, transmit pompierii.

La fața locului au intervenit 20 de autospeciale de stingere din cadrul ISUBIF și 3 autospeciale din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Voluntari. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert.

Ştirea iniţială:

Pompierii acționează de urgenţă cu autospeciale pentru stingere la un depozit din Voluntari. Martorii de la faţa locului susţin că din interior se aud explozii succesive.

La locul intervenției au fost alertate 20 de autospeciale de stingere şi trei autoscări.

Se estimează că suprafaţa afectată de incendiu este de 5000 mp. Incendiul se manifestă în interiorul depozitului şi în exteriorul acestuia, unde se află paleţi cu marfă.

Mai multe persoane susţin că mirosul se simte până la Porsche Pipera, respectiv la 8km distanță de locul incidentului.

"Un corp de clădire este deja parțial prăbușit din cauza flăcărilor foarte mari, iar echipele noastre de intervenție intervin pe două laturi ale acestor clădiri pentru localizare a incendiului, oprirea propagării și pentru stingere.

Sunt clădiri pe structură ușoară care l-a temperaturi foarte ridicate, cedează. În acest moment nu avem informații cu privire la existența unor persoane rănite. Echipele de salvatori acționează cu prioritate, de la distanță, pentru că se aud explozii succesive de peste 15 minute ale recipientelor care presupune că sunt recipiente sub presiune existente în interior.

Nu știm însă cu exactitate natura materialelor existente în interior și acționăm cu prioritate, dar în mod defensiv, de la distanță, pentru că este un real pericol și pentru echipele de salvatori.

Este o zonă preponderent cu spații pentru depozitare, nu sunt locuințe, însă sub influența vântului, această coloană intensă de fum se poate deplasa şi către zonele locuite.", a declarat purtătorul de cuvând ISU Bucureşti- Ilfov, Daniel Vasile, în direct la Antena 3 CNN.

Comisarii de la Garda Naţională de Mediu se află deja la fața locului, pentru a evalua situația din punct de vedere al protecției mediului.

Conform informațiilor furnizate de Administratia Nationala de Meteorologie RA, în zona respectivă vântul va sufla în general slab, viteze de cel mult 15-20 km/h din sectorpredominant estic, nord-estic, astfel că evoluția norului de fum va fi de dispersie și de ușoară deplasare către vest, sud-vest.

Echipamentele de măsurare a calității aerului din zonă (stațiile B-26 și B-27) indică deja concentrații mai ridicate decât normal la unii dintre poluanții monitorizați. Pentru o analiză mai exactă a concentrațiilor în zona producerii incendiului, Agenția pentru Protecția Mediului București a mobilizat la fața locului autolaboratorul din dotare.

Recomandarea pentru populația din zonă este să limiteze orice activitate în aer liber, până la stingerea incendiului, potrivit Ministerul Mediului.

Totodată, persoanele din zonă au primit un mesaj RO-ALERT în care sunt informaţii despre acest incediu şi sunt îndemnaţi să lase libere căile de acces pentru forţele de intervenţie.

"INCENDIU major cu degajări mari de fum produs la COMPLEX SMART FLORA - zona VOLUNTARI.

Ocoliţi/evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie.

Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi", este mesajul RO-ALERT

×
x close