Incendiul a izbucnit, astăzi, într-un bloc de pe strada Ştrandului din Tecuci, iar flăcările au izbucnit în uscătorul de la etajul patru.
Totul după ce, potrivit unor surse, câţiva oameni au făcut grătar în uscător, apoi au plecat să mănânce şi au lăsat grătarul nesupravegheat, iar o scânteie a sărit şi întreaga încăpere a fost cuprinsă de flăcări.
Zeci de oameni s-au autoevacuat din bloc şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.
În momentul în care au ajuns a locul intervenției, pompierii au constat că incendiul se manifesta într-o încăpere, situată la etajul IV, folosită ca spațiu de depozitare.
Salvatorii au evecuat o femeie de 60 de ani, imobilizată în scaun cu rotile, și o fată de 12 ani. Alte 20 de persoane, care locuaiau la etajele III și IV, s-au autoevacuat.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră.