Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu puternic în pădurile din Vrancea, de ieri. Pompierii nu pot ajunge din cauza drumurilor, iar în zonă nu este semnal

Incendiu puternic în pădurile din Vrancea, de ieri. Pompierii nu pot ajunge din cauza drumurilor, iar în zonă nu este semnal

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:15 29 Oct 2023 Modificat la 10:17 29 Oct 2023
pompieri incendiu hepta
Incendiu puternic pădurile din Vrancea, de ieri. Pompierii nu pot ajunge din cauza drumurilor, iar în zonă nu este semnal Sursa foto: Hepta

Acțiunea în zona focarului a fost întreruptă pe timpul nopții din cauza pericolelor.

Potrivit ISU Vrancea, intervenția a fost reluată duminică dimineața. În acțiune sunt implicați pompieri din Vrancea și Buzău, salvamontiști, pompieri voluntari și angajați ai ocolului silvic.

"Intervenția este îngreunată și din cauza lipsei semnalului GSM/ Tetra, precum și a terenului accidentat, impracticabil pentru autospecialele de intervenție, acțiunea de stingere executându-se cu mijloace de primă interventie", arată pompierii.

Incendiul a izbucnit sâmbătă în satul Motnau la vegetația uscată din pădure. Curenții de aer specifici și gradul ridicat de uscăciune au favorizat extinderea cu repeziciune a flăcărilor.

"Din cauza incendiului care se manifesta violent și a pericolelor existente pentru personalul destinat intervenției, s-a luat decizia retragerii forțelor din zona focarului, într-o zonă de siguranță. 

Pe timpul nopții s-a asigurat/supravegheat zona și s-a monitorizat evoluția incendiului din proximitate, pe două laturi, respectiv pe latura de Sud - pompierii militari din cadrul ISU Vrancea, iar pe latura de Nord - 1 echipă din cadrul Ocolului Silvic Privat Ingka Investemnts", a informat duminică dimineața ISU Vrancea.

×
x close