Antena 3 CNN Actualitate Locale O biserică din Constanţa a luat foc în timpul slujbei. Incendiul s-a extins rapid, iar zeci de oameni au fost evacuaţi

O biserică din Constanţa a luat foc în timpul slujbei. Incendiul s-a extins rapid, iar zeci de oameni au fost evacuaţi

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:48 28 Aug 2022 Modificat la 14:32 28 Aug 2022
incendiu biserica constanta flacari bloc
Incendiu puternic la o biserică din Constanța. Flăcări uriaşe lângă un bloc de locuinţe Sursa foto: Facebook | Constanta 100% - CT100.ro

Update:

Incendiul s-a manifestat generalizat și s-a extins la fațada unui imobil aflat în proximitate.

Potrivit ISU Constanța, patru din 11 apartamente au fost afectate de incendiu și de fum, iar șapte numai de fum.

De asemenea, fațada blocului de lângă biserică a fost afectată de flăcări.

Aproximativ 500.de metri păstrați din construcția lemn din curtea bisericii a ars complet.

Pentru localizarea și stingerea flăcărilor, la fața locului salvatorii au acţionat cu 6 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 1 ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor din teren a fost alocată și 1 ambulanță SAJ.

Ştirea iniţială:

Potrivit ISU Constanța, incendiul s-a produs la biserica „Sf. Ecaterina” din Constanța, cartierul Tomis Plus, lângă un bloc de locuințe.

Incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă și fum dens.

Din interiorul bisericii au fost scoase 11 butelii.

Deocamdată o singură femeie, în vârstă de 45 ani de ani a fost dusă la Spitalul Județean Constanța, cu arsuri de gradul 1 pe antebraț.

Toate persoanele din blocul aflat în imediata apropiere a bisericii s-au autoevacuat.

 

×
x close