Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu la o bază de tratament din Braşov | Turiştii au intrat în panică

Incendiu la o bază de tratament din Braşov | Turiştii au intrat în panică

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 16:36 21 Mai 2023 Modificat la 16:36 21 Mai 2023

Un incendiu puternic a izbucnit la baza de tratament din stațiunea Vâlcele, acolo unde a fost dată alarma prin serviciul 112, iar pompierii au venit în aproximativ 20min, însoțiți de ceilalți colegi din localitate.

Mai multe autospeciale au acționat de urgență pentru stingerea flăcărilor, pentru că focul s-a propagat pe aproximativ 500m² pe această bază de tratament. Vorbim de mansardă și de acoperiș, care au luat foc, iar flăcările s-au extins cu repeziciune.

Citeşte şi: Tânăr din Brașov, fără permis, arestat după ce a furat o mașină. Era specializat în furtul de bunuri din autoturisme

Dacă focul ar fi izbucnit câteva minute mai târziu, persoanele care au vrut să intre în baza de tratament, bază care se deschidea cu puțin timp înainte ar fi avut loc o tragedie.

Cert este faptul că 100 de persoane au fost ieri la baza de tratament. Astăzi așteptau să intre 50 de persoane, dar din fericire, nimeni nu a fost rănit.

×
x close