Ea a precizat că se intervine cu 10 autospeciale cu apă și spumă, un camion cu motopompe, două autoscări și o ambulanță SMURD, iar la stingerea incendiului participă circa 60 de pompieri militari.
"Este vorba de hotelul Posada Vidraru, un hotel cu patru etaje de pe malul lacului Vidraru. Incendiul a început la acoperiș, acum este o ardere generalizată, e foarte greu să intervenim, pentru că echipajele noastre nu au acces decât la una dintre laturi, celelalte trei sunt inaccesibile din cauza reliefului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș.
Ea a adăugat că în hotel nu se aflau turiști, ci doar angajații, care au reușit să iasă, astfel că se poate vorbi doar despre pagube materiale.