Desfăşurare impresionantă de forţe pentru stingerea unui incendiu. Peste 50 de pompieri au fost trimişi să stingă flăcările care au izbuncnit la acoperişul unei şcoli din judeţul Iaşi.
Alarma la 112 a fost dată de câţiva localnici care treceau pe lângă imobil şi au văzut focul. Cladirea a fost renovată anul trecut, dar lucrările nu erau încă recepţionate.
Cadrele didactice şi localnicii au încercat să salveze din şcoală tot ce s-a putut.
„Mulţumim lui Dumnezeu cataloagele sunt în regulă, toate documentele sunt în regulă”, a spus directoarea școlii.
Şcoala era în curs de reabilitare. Fusese renovată aproape complet şi nu avea încă autorizaţie ISU.
Sute de elevi din mai multe sate din împrejurimi învăţau aici. O anchetă trebuie să stabilească acum de la ce a pornit focul. Între timp, autoritățile locale încearcă să găsească soluţii pentru momentul în care vacanţa elevilor, începută prematur astăzi, se va termina.