Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova a fost solicitat, luni seara, să intervină pentru stingerea unui incendiu la acoperişul unei biserici din comuna Brabova, sat Răchita de Jos.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă, pompierii aflaţi la faţa locului au constatat că interiorul bisericii poate fi ferit de furia focului datorită faptului că tavanul este din placă de beton.
"La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. Nu sunt victime. În sprijinul pompierilor de la faţa locului, a plecat şi cea de-a treia autospecială, iar incendiul este sub control şi se lucrează la lichidare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.
Biserica din Răchita de Jos a fost construită în urmă cu aproape 100 de ani.