Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 350 mp, în interiorul unei hale dezafectate.
„În jurul orei 17:44 am fost anunțați prin apel 112 despre producerea unui incendiu la o hala de producție în Municipiul Lugoj (fosta fabrică de pantofi)”, anunță ISU Timiș.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj și Stației Buziaș cu o autospecială de primă intervenție și comandă, patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
„Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 350 mp, în interiorul unei hale dezafectate”, transmit pompierii din Timiș.