Imobilul respectiv, un cămin de nefamilişti cu garsoniere pe palier, se află pe Alea Violetelor. Focul a fost semnalat într-o cameră situată la etajul 4, în jurul orei 18.30. În camera respectivă locuiau un cuplu de persoane vârstnice, potrivit vecinilor.
Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscarii mecanice și 2 echipaje SMURD. La momentul sosirii forțelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flăcări violente în interiorul camerei.
Salvatorii au găsit în interior un cadavru carbonizat, de sex masculin, a cărui identitate urma să fie stabilită.
Reprezentanta ISU Braşov, Luiza Dănilă, a declarat pentru Antena 3 că au fost evacuate din imobil aproximativ 50 de persoane şi că nu au fost semnalate alte victime.
La ora publicării ştirii, pompierii acţionau pentru stingerea ultimelor focare.