Update 20:27: Bilanțul morților în urma accidentului din Iași ajunge la trei
Medicii au declarat decesul şi pentru cele două femei de 30 şi 50 de ani, una pasageră pe motocicletă, cealaltă pe bicicletă.
Impact mortal între o motocicletă și o bicicletă, în județul Iași
Accidentul a avut loc pe DN 2 Roman – Suceava, în localitatea Mircești, județul Iași, la limita cu județul Neamț. În accident au fost implicate o motocicletă și o bicicletă.
În urma impactului extrem de violent, un bărbat de 38 de ani a murit, iar pentru alte două persoane, o femeie de 30 de ani, şi una în vârstă de 50 de ani se efectuează manevre de resuscitare, notează bzi.ro
Intervenția este în desfășurare. La fața locului a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD. Traficul în zonă a fost blocat total.