Antena 3 CNN Actualitate Locale S-a aflat modul prin care românii prinși cu bulgări de aur, chiar și de un kilogram fiecare, obțineau și vindeau în mod ilegal metalul prețios

S-a aflat modul prin care românii prinși cu bulgări de aur, chiar și de un kilogram fiecare, obțineau și vindeau în mod ilegal metalul prețios

Alexandra Axinia
<1 minut de citit Publicat la 11:39 06 Iun 2023 Modificat la 12:07 06 Iun 2023

Totul a ieșit la iveală după ce au fost descoperite mai multe persoane intenționau să vândă materialul prețios în case de amanet din Alba sau Mureș.

De exemplu, un individ a fost prins în timp ce transporta cinci roci cu conținut aurifer în greutate de aproximativ 700 de kilograme. Un alt suspect, avea în autoturismul personal cinci topituri dintr-un aliaj de aur de 20 de karate, iar un altul a fost prins cu un kilogram și jumătate de aur chiar înainte de a amaneta metalul prețios. Acasă la el, polițiștii au găsit peste 100 de kilograme de nisip aurifer.

În rechizitoriu se arată că aurul provenea de la diverse persoane care extrăgeau zăcământul din minele de la Roșia Montană.

La prima mână, aurul era vândut cu 100 de lei pe gram. Ulterior, cumpărătorii vindeau aurul prețios pe piața neagră sau prin intermediul caselor de amanet.

Dosarul a fost trimis în judecată în 2022, dar Tribunalul Alba a returnat rechizitoriu pe motiv că nu există suficiente indicii care să probeze fapta de spălare de bani.

Decizia a fost contestată la Parchetul de lângă Tribunalul Alba.

×
x close