Furtunile de săptămâna trecută au făcut prăpăd în țară, iar acum se văd și pagubele. În Călărași, peste 10.000 de hectare de culturi au fost distruse complet. Fermierii sunt în pragul disperării și cer despăgubiri din partea autorităților.
Cei mai afectați sunt fermierii din Călărași, unde grindina mare cât pumnul a distrus peste 10.000 de hectare de culturi.
„Pierderile sunt de 100%. Este un an cu datorii foarte mari, ne-am împrumutat pentru a le da oamenilor arendă”, a spus un fermier.
Comisiile de specialitate s-au prezentat în teren și au evaluat pagubele, urmând să trimită către Ministerul Agriculturii solicitările pentru despăgubiri.
„Pagubele sunt foarte mari. Rugăm autoritățile să sprijine fermierii mici, care nu au asigurări”, a spus alt fermier.
Ultima despăgubire pe bază de calamitate primită de fermierii din Călărași a fost în 2020, când au primit 700 de lei pe hectar pentru secetă.
De atunci, aceștia nu au mai primit niciun ban de la autorități, deși au încheiat actele pentru calamitate în fiecare an.