Antena 3 CNN Actualitate Locale Grădina Zoologică din Timișoara, victima primarului Fritz. Cele mai valoroase animale au intrat în posesia unui neamț

Grădina Zoologică din Timișoara, victima primarului Fritz. Cele mai valoroase animale au intrat în posesia unui neamț

Redacția Antena 3 CNN
6 minute de citit Publicat la 13:20 03 Iun 2024 Modificat la 13:20 03 Iun 2024
zoo
Grădina Zoologică din Timișoara, victima primarului Fritz. Cele mai valoroase animale au intrat în posesia unui neamț

Unul dintre primele obiective din Timișoara distruse de administrația primarului Dominic Fritz este Grădina Zoologică. Obiectiv turistic, trecut și în itinerariile Capitalei Culturale Europene, grădina a închisă de primarul Dominic Fritz la puțin timp după ce a ajuns la primărie, în decembrie 2020. Atunci primarul anunța că îşi doreşte ca aceasta să poată fi redeschisă, în noul concept, eventual chiar şi extinsă, până în anul 2023.

Anul trecut, consilierul local Roxana Iliescu anunța depunerea unui proiect de hotărâre locală care viza deschiderea Grădinii Zoologice, prin transformarea ei într-un parc cu alei pietonale. Atunci, consilierul local făcea o lista cu declarațiile primarului Dominic Fritz, declarații prin care Grădina Zoo din Timișoara ar urma să își recapete funcționalitatea – cu modificări aduse aspectului și destinației – toate neonorate.

În 24.11.2020, primarul Dominic Fritz a dat exemplu grădinii zoologice din Oradea a cărei reabilitare din temelii a durat 3 ani: “în Oradea ştiu ca s-a închis în 2010 pentru o reabilitare din temelii şi a durat trei ani. Cu siguranţă aş vrea să avem o grădină zoo modernă şi respectuoasă cu animalele în 2023, pentru momentul când vom fi Capitală Culturală”.

Între anii 2020 și 2024 primarul Fritz a lansat doar vorbe goale, până în prezent neavând nicio perspectivă, nici măcar pe hârtie. 24.11.2020, primarul Dominic Fritz a declarat următoarele: "Toate trebuie analizate cu grijă şi facem paşii necesari. O să iau legătura cu oraşele înfrăţite, Karlsruhe, Szeged, o să iau legătura cu ei pentru a dezvolta o grădină Zoo mai modernă şi mai respectuoasă pentru drepturile animalelor”

21.02.2021: "E foarte clar că situația la Zoo nu mai putea să rămână așa. Știți foarte bine că am luat decizia să închidem Grădina Zoo până când avem un concept de dezvoltare foarte clar, până putem să facem investiții majore, până putem avea o grădină în care diversificarea este prioritate.”

14.03.2022: Primarul Dominic Fritz a vorbit despre planurile municipalității în privința Grădinii Zoologice de la Pădurea Verde: "se va redeschide la un moment dat, ca o grădină pentru animale autohtone, care trăiesc cât de apropiat de condițiile normale. Nu vom mai vedea tigri și alte animale care nu trăiesc în mod normal aici.

Sperăm că anul acesta vom putea finaliza documentația. Dar, încă o dată, pe tema asta e important să facem lucrurile cum trebuie, nu o fușăreală care până la urmă va fi plătită de animale. Momentan suntem la pregătirea caietului de sarcini”.

Iar anii au trecut. Revenind la proiectul din noiembrie 2023 al Roxanei Iliescu, privind "redeschiderea incintei fostei Grădini Zoologice într-o primă etapă ca zonă de petrecere a timpului liber în natură, recreere și pentru organizare evenimente socio-culturale”, acesta a fost supus la vot, dar a picat, cu șapte voturi "pentru”, șase "împotrivă” și șase abțineri.

Animalele au fost mutate în custodie, inclusiv în custodia unui cetățean neamț

La mai bine de patru luni de la închidere, în aprilie 2021 a început mutarea în custodie a animalelor de la Grădina Zoologică din Timişoara, ”până când habitatul va fi renovat, modernizat şi va asigura siguranţa animalelor”.

Grădina Zoologică din Timişoara avea 261 de exemplare din 46 de specii, iar relocarea a fost aprobată de către Consiliul Local.

Primele pe listă au fost trei oi, trei gâşte canadiene, trei pisici sălbatice, patru ratoni, un coati şi un nandu, care au fost transferate în custodie pe perioadă nedeterminată la Administraţia Parcului Memorial “Constantin Stere” din Ploieşti (Grădina Zoologică Ploieşti).

Un număr de 59 de animale au fost transferate. Un piton, un șarpe regal la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. Trei oi, patru nandu, trei gâște canadiene, trei pisici sălbatice, patru ratoni, un coati la Administrarea Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești

Doi emu, o gâscă de Nil, patru păuni, o lebădă de vară cruciată, doi cerbi lopătari, un macac coadă de leu la Administrația Domeniului Public Grădina Zoologică Pitești.

Doi macaci comun, un cerb la Grădina Zoologică Craiova. Șase cerbi, 25 iepuri la Zooland Arad SRL. Nouă urși la Adăpostul de urşi din Veresegyhaz, Ungaria.

Șase ciclide africane, 25 crapi koi, 25 carași aurii, un pește aspirator, 32 de țestoase de Florida, o țestoasă de uscat, șapte țestoase de apă, doi căpriori, doi pecari, doi bivoli albi, patru dihori – la SC Greencodru SRL.

Cele mai valoroase animale au ajuns însă la neamțul Gunther Cristian și firma sa Spring Energy SRL. Prin procesul verbal 10295 / 14,04,2021, cetățeanul german Gunther Cristian a primit înapoi suricatele, patru porci Mara, doi porci spinoși și doi macaci japonezi, lăsați în custodie la Grădina Zoologică Timișoara. Trebuie precizat că animalele au fost achiziționare cu 10.000 de euro de către o firmă germană din Timișoara, tocmai pentru a ajunge la Zoo.

După câteva luni, prin procesul verbal 28264 / 12.10.2021, același Gunther Cristian, de data aceasta prin firma Sping Energy din satul Cherestur, comuna Beba Veche, în custodie pe perioadă nedeterminată 12 capre domestice pitice, doi guanaco, un macac japonez, șase ponei, un tapir, o zebră, o antilopă Eland și șase ciclide africane.

Contractul de custodie specifica faptul că ”în cazul în care unul dintre animalele preluate în custodie decedează din motive care nu depind de custode, nu se vor cere despăgubiri, iar custodele va anunța proprietarul și îi va trimite o copie a actului de deces.

Printre animalele luate de Gunther Cristian se numără și Otto. În 2012 tapirul a venit la Timișoara de la Gradina Zoologică din Szeged, sub formă de împrumut. Pentru că face parte dintr-o specie de animale protejate, și se află într-un program internațional de protecție, Otto ar fi trebuit să revină la Szeged. A ajuns însă Cherestur, iar de acolo i s-a pierdut urma.

Din 2021, nimeni din Primăria Timișoara nu a mai urmărit soarta acestor animale. Gunther Cristian, acesta este un cunoscut dealer de animale, agricultor și om de afaceri. Legătura sa cu administrația USR este atât de strânsă încât soția sa, Gabriele Ioana Gunther a fost numită de primarul Fritz în consiliul de administrație al Horticultura SA.

Pădurea Verde va deveni pădure-parc

Conform surselor noastre, miza distrugerii Grădinii Zoologice nu este îmbogățirea familiei Gunther cu câteva animale. Afacerea pusă la cale de usr-iști vizează cele 519,8412 ha de fond forestier a Pădurii Verzi. În octombrie 2020, guvernul a aprobat "transmiterea cu titlu gratuit a suprafeței de 519,8412 ha, fond forestier din grupa I funcțională – vegetația forestieră cu funcții speciale de protecție, subgrupa 1.4.a. – păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al municipiului Timișoara”.

Primăria Timișoara ar trebuie să facă, în doi ani, un studiu pe baza căruia se va face o viitoare pădure-parc. În afacere ar fi vrut să intre și omul de afaceri german. Gunther Cristian voia să construiască la Pădurea Verde o grădină zoo cu un centru de studii, cu unități de cazare și de alimentație.

În octombrie 2022, Primăria Timișoara a reușit să găsească, chiar înainte de expirarea termenului impus de guvern, o firmă care să întocmească documentațiile necesare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc.

Contractul de aproape 35.000 de euro, firma Terra Rosa Proiect din localitatea Tărtășești, județul Dâmbovița. În noiembrie 2023, primarul Dominic Fritz a semnat Contractul pentru proiectarea obiectivului de investiții "Amenajarea Pădurii Verzi ca pădure – parc”. Firma aleasă a fost tot Terra Rosa Proiect SRL.

Valoarea contractului este de 140.000 de lei (la care se adaugă TVA) și termenul de realizare este de 245 de zile, împărțit în trei etape: 45 de zile pentru elaborarea studiilor de teren/fundamentare; 120 de zile pentru elaborarea SF și 80 de zile pentru elaborarea PT (din momentul aprobării SF în Consiliul Local). Contractul include prestarea serviciilor de asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor pentru 24 de luni.

Intervențiile vizează înființarea unor zone de odihnă și relaxare, instalarea de bănci, 31 de panouri de informare, toalete ecologice, precum si amenajarea unor trasee, alei si piste de biciclete, pe o lungime de 10 km, potrivit ziuadevest.ro.

×
x close