Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort în cursul dimineţii de vineri, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în cursul nopţii.
Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, a declarat că un bărbatul provine din rândul persoanelor care reprezintă cazuri sociale.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost adus la spital în şoc hipotermic sever, în asistolă (fără să fie înregistrate bătăi ale inimii - n.r).
De asemenea, un alt deces din cauza temperaturilor scăzute a fost înregistrat în suburbia Dancu, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean Ambulanţă.
”Un echipaj al SAJ a intervenit cu o ambulanţă C2, pentru a acorda asistenţă medicală unui bărbat în vârstă de 27 de ani, care a fost găsit într-o staţie din Dancu. Acesta se afla în stare de stop cardio respirator şi în şoc hipotermic sever. După manevrele efectuate nu a fost înregistrat un răspuns pozitiv”, a declarat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.