Tânărul s-a stins din viaţă, noaptea trecută, după ce a intrat cu maşina într-un sens giratoriu. Potrivit poliţiştilor, George avea permisul de conducere suspendat.
Tragedia s-a produs la intrare în oraşul Constanţa dinspre Valu lui Traian, într-un sens giratoriu, iar momentul impactului a fost filmat de o cameră de supraveghere.
Pe imagini se poate observa cum maşina condusă de George a intrat în plin în sens, fără ca acesta să încetinească. De altfel, în maşina acestuia, anchetatorii au descoperit o sticlă de alcool, care s-a spart la impact.
"La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieșire din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier grav. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configurația drumului și ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat. În urma verificărilor s-a constatat faptul că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.