Un tânăr din Botoșani, elev în clasa a XII-a, s-a stins din viață la doar 18 ani, după o luptă grea cu două afecțiuni grave.
Gabriel Vieriu a fost diagnosticat cu tumoră cerebrală. În ciuda eforturilor uriașe depuse de rude și prieteni pentru a-l face să trăiască, tânărul nu a mai apucat să-și ducă toate planurile la bun sfârșit.
Gabriel era elev la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga din Botoșani. Toți colegii lui sunt șocați de vestea primită și s-au arătat extrem de îndurerați.
Tânărul era foarte apreciat în liceul la care învăța și cu toții au încercat să-l ajute atunci când au aflat de boala de care suferea.
"Dorim să ne unim toate gândurile bune pentru a ajuta un suflet aflat în nevoie. Este vorba de colegul nostru, Gabriel Vieriu, din clasa a XII-a B, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, diagnosticat cu tumoră cerebrală și accident vascular. Acesta are nevoie urgent de două operații, iar din puținul nostru, îl putem ajuta pe Gabi să treacă peste aceste momente dificile", spuneau reprezentanții liceului când Gabriel încă trăia, potrivit botosaninews.ro.