Antena 3 CNN Actualitate Locale Cum se fură gazul în România în 2022. Furtun de apă și furtun auto cu coliere

Cum se fură gazul în România în 2022. Furtun de apă și furtun auto cu coliere

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 13:23 21 Noi 2022 Modificat la 13:23 21 Noi 2022
furt gaze curent
Cum se fură gazul în România în 2022. Furtun de apă și furtun auto cu coliere Sursa foto: delgazgrid

Doar în primele zece luni ale anului, reprezentanții unei companii de energie electrică și gaze au descoperit 937 de cazuri de consum fraudulos, dintre care 496 la gaze naturale și 441 la energia electrică.  

Problema nu este doar consumul fraudulos, ci și modul în care se fac improvizațiile și care pot duce la accidente cu urmări ireversibile și pierderi de vieți omenești.  

În imaginile prezentate de companie se poate observa că la improvizații au fost folosite furtunuri obișnuite de apă sau chiar furtunuri de apă din sistemele de răcire ale mașinilor. Din păcate, acestea sunt proiectate pentru cu totul altceva și pot deveni un mare pericol atunci când sunt folosite într-un mod necorespunzător.  

”Consumul fraudulos de energie electrică și gaze naturale reprezintă un atentat la siguranța noastră, nu numai la buzunarele românilor onești.  

Am identificat, în primele zece luni din acest an, peste 900 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică și gaze naturale.  

Improvizațiile folosite pot duce la accidente cu urmări ireversibile și afectează calitatea serviciului de distribuție. 

Am depus peste 750 de plângeri penale pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, dar nu acesta este scopul principal.  

Important este ca aceste practici să înceteze, deoarece constituie o sursă foarte probabilă de incendiu, electrocutare, explozie sau intoxicație.  

Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat, în perioada ianuarie – octombrie a anului în curs, 937 de cazuri de consum fraudulos, 496 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 441 la energie electrică.  

Pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise către instituțiile abilitate 753 de plângeri penale, 650 pe segmentul de energie electrică și 103 pe cel de gaze naturale.  

De cele mai multe ori, consumul fraudulos se realizează prin instalații clandestine, cu materiale de o calitate îndoielnică și evident, fără nicio respectare a normelor de construcție a instalațiilor și de siguranță și sunt executate de așa-ziși „meseriași” ce nu au nicio calificare în domeniul energiei electrice sau al gazelor naturale.  

Orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, iluzoriu, oamenii își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața. Pot avea de suferit atât cei care „beneficiază” direct de consumul fraudulos, dar și persoanele, locuințele, agenții economici din apropiere. Oare merită?  

Performanțele rețelelor de distribuție sunt afectate de improvizațiile și instalațiile clandestine. La fel și protecțiile și automatizările ce sunt proiectate și reglate ținând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut și atunci nici rețelele nu funcționează la parametri normali, având de suferit și consumatorii onești ce își plătesc cu regularitate facturile.  

Consumul fraudulos înseamnă și pierderi financiare pentru compania noastră, dar și creșterea unor cheltuieli pentru consumatori. Intervențiile ilegale afectează consumatorii onești prin întreruperi ale serviciului de distribuție, parametri neconformi ai energie furnizate.  

Cantitatea de energie sustrasă în cele 937 de cazuri descoperite în acest an se ridică la circa 20,5 GWh, valoarea estimată a prejudiciului fiind de aproape 10 milioane de lei. Pentru o reprezentare comparativă, 20.5 GWh (20.500.000 kWh) înseamnă consumul anual de electricitate a aproape 14.000 de apartamente (la un consum mediu de 150 kWh/lună) sau de gaze naturale a peste 2.000 de apartamente (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an). 

Totodată, consumul fraudulos reprezintă furt și se pedepsește conform prevederilor Codului Penal.  

Pentru siguranța clienților, recomandăm următoarele măsuri de prevenție: 

NU lăsați persoane neautorizate să intervină la contoarele de energie sau gaze naturale; 

NU acceptați soluții de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie venite din partea unor persoane care vă oferă posibilitatea unor consumuri mai mici; 

NU acceptați folosirea unor materiale care nu sunt dedicate instalațiilor de energie electrică sau gaze naturale (ex. izolație cabluri cu bandă scotch, coliere de sârmă la instalația de gaz etc.)”, scriu reprezentanții companiei pe o rețea socială. 

Consumul fraudulos de energie electrică ⚡ și gaze naturale ? reprezintă un atentat la siguranța noastră, nu numai la...

Publicată de Delgaz Grid pe Joi, 17 noiembrie 2022

×
Etichete: gaze curent
x close