Tatãl și fratele primarului comunei Botești au ajuns la spital, duminică seara, dupã ce au primit o bătaie soră cu moartea de la doi puștani din comună. Totul a pornit după ce agresorii au venit la magazinul pe care tatăl edilului îl are în sat, ca să asculte muzică. Aceștia și-au adus propria boxă, pe care au conectat-o la un telefon, apoi au dat volumul la maxim, deranjându-i pe toți cei din jur. Pentru că la o casă din apropiere tocmai avusese loc o înmormântare, proprietarul magazinului i-a rugat pe cei doi scandalagii sã dea muzica mai încet, tocmai pentru a respecta familia îndoliată.
Nu a fost loc de întelegere, iar după o ceartă scurtă, prin magazin au început să zboare sticlele de bere. În conflict a intrat și fratele primarului Adrian Pantea, care în acel moment era în casă și se uita la meciul dintre România și Malta, scrie vremeanoua.ro.
Voci din sat spun că pentru a aplana conflictul, acesta din urmă ar fi venit la magazin cu un aparat de electroșocuri și un spray lacrimogen, pe care le-ar fi folosit pe cei doi adolescenți.
Nu a avut prea mult succes, pentru că după câteva minute și el și tatăl lui au fost luați cu ambulanța și duși la spitalul din Huși. Cel mai șifonat a ieșit tatãl primarului, care a rămas fără mai mulți dinți în gură.
Imediat după bătaie, la magazin a ajuns și întâiul gospodar al comunei, care l-ar fi altoit bine de tot pe unul dintre bătăuși, după ce l-a prins la locul faptei. Varianta este dezmințită de edilul Adrian Pantea, care a recunoscut că a purtat o discuție mai aprinsă cu cel care l-a bătut pe fratele său, dar fără a avea loc vreo altercație fizică.