Vizitatorii sunt aşteptaţi în Parcul Izvor din Capitală cu o gamă variată de delicatese pescăreşti pentru a sărbători Floriile.
"De la icre de crap şi borş de peşte până la scrumbii afumate, păstrăv şi fructe de mare, meniul va îmbina tradiţia cu inovaţia pentru a crea un adevărat festin", precizează sursa citată.
Pe lângă varietatea de peşte proaspăt, afumat şi marinat, organizatorii precizează că peştele va putea fi găsit gătit atât la grătar cât şi pe plită, în saramură, în plăcinte, crochete, mici, chifteluţe şi sărmăluţe în foi de viţă.
Tradiţii de Florii cu Scrumbii - în weekend, în Parcul Izvor din Bucureşti
"Vedeta zilei de Florii este scrumbia, trufandaua sezonului, pe care o puteţi savura sub toate formele: pe grătar, pe plită, în saramură, afumată sau marinată. În plus, oferta noastră include şi saramura de crap, storceagul pescăresc, păstrăv şi crap la proţap, vinegretă din păstrăv, mititei şi chifteluţe din peşte, sărmăluţele pescăreşti, plăcinte cu peşte, crochete şi chifteluţe de hamsii şi scoici, creveţi şi calamari", se arată în comunicat.
Pe lângă preparatele din peşte, bucureştenii vor avea parte şi de muzică şi distracţie pentru întreaga familie.