Primul caz a fost semnalat poliției după ce mama uneia dintre victime a chemat salvarea. Cel de-al doilea a fost descoperit după ce chiar bărbatul acuzat de agresiune a sunat la 112 pentru a reclama că bunicii își bat nepoata.
O femeie de 41 de ani, din județul Vaslui, a solicitat ajutor la Ambulanță după ce fiicei sale în vârstă de 13 ani a început să i se facă rău: ”Vomită și o doare burta”. Mama nu bănuia niciun moment că fiica sa ar fi însărcinată.
Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat că, de fapt, copila era gravidă în 5 luni. Fetița a mărturisit că a fost violată de tatăl ei în luna februarie.
”Urmare a cercetărilor efectuate și a activităților de consiliere de care a beneficiat persoana vătămată, ar fi fost indicat un prezumtiv autor, un bărbat de 41 de ani. Minora a fost internată într-un centru al DGASPC Vaslui, pentru evaluare și consiliere psihologică. În cauză, a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Tatăl acuzat de viol a negat că ar fi întreținut relații sexuale cu fiica sa și este cercetat în stare libertate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au emis un ordin de protecție provizoriu prin care tatălui i s-a interzis să se mai apropie de copilă.
La nicio oră distanță, un alt abuz sexual era reclamat polițiștilor din Bârlad de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. Abuzul sexual a fost săvârșit împotriva acesteia, în luna ianuarie 2020. Agresorul este un bărbat în vârstă de 30 de ani, vecin cu familia sa. În fapt, bărbatul de 30 de ani a fost cel care a sunat primul la 112 pentru a reclama că fetița este agresată de bunici.