Accidentul s-a produs joi, pe o șosea din județul Vrancea, fetița în vârstă de opt ani fiind spulberată de un camion, în timp ce se afla pe bicicletă.
Conform apelului efectuat la numărul unic de urgență 112, camionul circula pe raza localității Țifești.
Reprezentanții IPJ Vrancea au transmis că, la momentul apelului, copilul era inconștient.
Medicii care s-au prezentat la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, în final, au fost nevoiți să declare decesul.
După tragicul accident, polițiștii din Vrancea au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit Mediafax.