Antena 3 CNN Actualitate Locale Fetiță de două luni, găsită fără viață la Năneşti, județul Vrancea. A fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă

Fetiță de două luni, găsită fără viață la Năneşti, județul Vrancea. A fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 11:06 02 Ian 2023 Modificat la 12:03 02 Ian 2023

"În cursul nopţii, în jurul orei 2,00, s-a primit un apel 112 privind decesul unui sugar din comuna Năneşti. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năneşti, dar şi un echipaj de la ambulanţă, iar cadrele medicale au constatat decesul. Din primele verificări efectuate la faţa locului şi în urma examinării sumare a cadavrului fetiţei de două luni, nu au fost constatate urme de violenţă", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, mama bebeluşului a fost cea care a sunat la 112 pentru a solicita ajutor, copilul fiind găsit decedat de către echipajul care a intervenit.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă).

Trupul copilului a fost transportat la Secţia Anatomie Patologică a spitalului judeţean Vrancea, în vederea efectuării necropsiei pentru a se stabili cauza decesului.

×
x close