Antena 3 CNN Actualitate Locale Fenomen straniu și periculos în zona Vulcanilor Noroioși: s-a format o mare pată neagră, vizibilă de pe drum. Suprafața este plină de gropi cu petrol

Fenomen straniu și periculos în zona Vulcanilor Noroioși: s-a format o mare pată neagră, vizibilă de pe drum. Suprafața este plină de gropi cu petrol

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:15 24 Dec 2023 Modificat la 23:23 24 Dec 2023
Tudor Socrate via Facebook
Sursa foto: Facebook / Tudor Socrate

Este vorba despre apariția unei suprafețe cu mai multe bălți în care se află petrol, în apropierea Vulcanilor Noroioși, în zona comunei Scorțoasa.

Problema este mai veche, dar pare să fi luat amploare, după cum spune autorul înregistrării postate pe Facebook.

Zona cu bălți cu petrol seamănă, privită de pe drum, cu o mare suprafață arsă.

Numele asociat cu contul Facebook pe care a fost publicată înregistrarea este Tudor Socrate.

Din informațiile publice ale profilului, rezultă că autorul lucrează în mediul privat, iar din comentariile pe care le face în înregistrarea video de 6 minute și 20 de secunde, reiese că a lucrat în trecut la Primăria localității.

Autorul înregistrării susține că, prin demersul său, vrea să atragă atenția în principal asupra riscului de poluare a pânzei freatice.

El menționează că, în urmă cu doi ani, a săpat un batal (groapă de reziduuri petroliere, n.r.), pentru colectarea lichidului din infiltrații. 

Autorul filmării: "Voi publica acest material care, cu siguranță, îmi va atrage antipatia mai marilor comunei"

"Când plouă, se formează un pârâu care ajunge în Sărățel", spune el, referindu-se la afluentul râului Buzău.

"Nu știu ce fenomen se întâmplă aici, dar este destul de ciudat, mai ales că nimeni nu ia nicio măsură. Miroase a țiței. Ia uitați aici: sticluțe. Lumea mai ia, se pare. E bun pentru foc, să aprinzi focul ușor cu el. Se pare că nu a observat nimeni acest fenomen. Sau nu a vrut să îl observe. Toată zona are infiltrații care se adună în batalul pe care l-am săpat acum doi ani.

Voi publica acest material video. Cu siguranță, îmi voi atrage, din nou, antipatia mai-marilor comunei. Sper ca cineva să ia o măsură. De pe drum, pare ca și cum ar fi o suprafață arsă. Așa am ajuns să mă duc până acolo. Deși nu mai lucrez la Primărie, n-am putut trece pe lângă acea pată care știu acum că este o acumulare de țiței", este o parte din comentariul făcut în timpul filmării.

Poluare, nepăsare și risc ridicat de incendiu!

Publicată de Socrate Tudor pe Sâmbătă, 2 decembrie 2023

Localnicii spun că țițeiul provine fie dintr-o acumulare naturală, fie de la o conductă a vechii exploatații petroliere

Publicat pe 1 decembrie, clipul a împărțit localnicii în două: unii spun că petrolul din bălți provine dintr-o pungă de țiței care și-ar fi croit drum la suprafață prin fisurile scoarței.

Alții cred că țițeiul provine dintr-o conductă scoasă de mult timp din uz, care a rămas în pământ. și lăsată în pământ.

În sprijinul acestei din urmă ipoteze, localnicii mai vârstnici amintesc că satul Beciu din comuna Scorțoasa era înconjurat, pe vremuri, de o pădure de sonde pentru extracția hidrocarburilor.

×
x close