Antena 3 CNN Actualitate Locale Fenomen spectaculos pe cerul României! "Norul OZN", observat în Câmpulung

Fenomen spectaculos pe cerul României! "Norul OZN", observat în Câmpulung

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:28 18 Dec 2023 Modificat la 12:28 18 Dec 2023

Imaginile spectaculoase cu norii OZN care au putut fi observaţi pe cerul României, la Câmpulung, au devenit virale pe reţelele sociale. Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, a explicat, la Antena 3 CNN, fenomenul spectaculos.

"Sunt nori foarte spectaculoşi, dar cam atât. Sunt consecinţa unei stratificări diferenţiate a aerului, în sensul că sunt diferenţe de temperatură, diferenţe de umezeală în straturile în care se foemează, de obicei, norii şi, probabil, într-unul din straturi o mişcare circulară mai accentuată care a generat acei nori aşa ca nişte farfurii zburătoare, dar fără vreo consecinţă deosebită.

Dacă suntem foarte atenţi, uneori avem norocul să vedem şi nori cu aspect mai spectaculos, fără să aibă vreo semnificaţie deosebită", a explicat meteorologul Florinela Georgescu, la Antena 3 CNN.

Fenomen uluitor pe cerul Bihorului. Lumina mistică, albătruie, i-a copleșit pe români: "Incredibil mi s-a părut"

Un alt fenomen uluitor a fost surprins, la începutul lunii decembrie, pe cerul stațiunii Vârtop din județul Bihor. Imaginile îți taie respirația.

Mulți români visează să meargă în țările nordice pentru a vedea măcar o dată în viață Aurora Boreală. Cu toate acestea, unii au norocul să o vadă, în realitatea, chiar pe cerul României.

Norocos a fost și un turist aflat în stațiunea Vârtop din județul Bihor care a surprins pe cer, într-una din aceste seri, Aurora Boreală. Mai mult de atât, lumina albăstruie a fost însoțită de un peisaj cu nămeți ca în poveștile din Laponia.

×
Parteneri
x close