Luni, 13 noiembrie 2023, de pe faleza superioară din Galați se putea observa cum Dunărea "a dat în clocot", fluviul fiind acoperit de nori de aburi.
Din cauza frigului, nori de aburi ies din fluviu lăsând impresia că apa clocotește.
Fenomenul apare din cauza diferenţei mari dintre temperatura apei şi cea a aerului, din timpul zilei și a nopții.
Specialiștii meteorologi spun că fenomenul de "fierbere" se produce din cauza că apa nu este adâncă, iar temperaturile scăzute au venit brusc și este foarte frig la suprafața apei.
”Este un fenomen fresc datorită diferenței de temperatură care este după cum simțim cu toții. Apa mai caldă, vremea de afară mai rece firesc că se evaporă apa și atunci apare acest fenomen de ceață și persistă până când razele soarelui încep să bată bine”, a declarat Florin Uzumtoma - șef Căi Navigabile AFDJ, pentru Antena 3 CNN.