Femeia a realizat filmulețul, săptămâna trecută, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ și afirma că Spitalul modular ATI este gol.
În urma reacțiilor masive la postarea de pe Facebook a femeii, spitalul a reacționat și a transmis faptul că, în ziua respectivă, 25 de pacienți COVID-19 erau în stare gravă la secția ATI.
”O să vă arăt spitalul care stă degeaba”, se aude spunând în filmare femeia din Piatra-Neamț.
”Urmare a apariției în spațiul public a unor imagini, în care o persoană prezintă informații cu privire la gradul de ocupare al spitalului modular din Piatra Neamț, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț face următoarele precizări:
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora și fac verificări, în vederea identificării persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis IPJ Neamț.
Publicată de Ella Fătu pe Joi, 14 octombrie 2021