Incidentul a avut loc duminică, dar femeia a fost prinsă de polițiști după aproximativ o oră.
Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada B.P. Hașdeu din Constanța s-a produs un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie ar fi condus un autoturism și ar fi accidentat un minor de şapte ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis.
Ulterior, femeia a părăsit locul accidentului. Ea a fost identificată de polițiști după aproximativ o oră.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihioactive, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea urmelor acestuia, potrivit Mediafax.