Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie şi iubitul ei, filmaţi într-o sală de jocuri din Dragodana când sunt bătuţi fără milă

O femeie şi iubitul ei, filmaţi într-o sală de jocuri din Dragodana când sunt bătuţi fără milă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:54 27 Iul 2023 Modificat la 11:54 27 Iul 2023

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care agresorii s-au năpustit asupra bărbatului şi partenerei sale care au încercat să se apere cu o bâtă.

După ce au fost loviţi cu pumnii şi picioarele, cei doi au ajuns de urgenţă la spital. Ulterior, poliţiştii i-au reţinut pe cei 5 bătăuşi pentru 24 de ore, însă judecătorii au decis ca aceştia să fie plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.

"La data de 25 iulie, în jurul orei 02:03, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și concubinul acesteia au fost agresați fizic în timp ce se aflau la o sală de jocuri din comuna Dragodana.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în cursul nopții de 24 spre 25 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, în timp ce s-ar fi aflat într-o societate comercială, o femeie și un bărbat de 36 și 48 de ani, din Găești, ar fi fost agresați fizic de cinci persoane de sex bărbătesc, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, din Odaia Turcului și Chiajna. Totodată, bănuiții ar fi provocat distrugeri unui autoturism care ar aparține bărbatului de 48 de ani.

Cele două victime au fost examinate medical, fără a rămâne internate. În urma probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate de către polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, pe parcursul zilei de ieri, față de bănuiți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, pe parcursul zilei de astăzi, persoanele bănuite au fost prezentate Judecătoriei Găești, față de acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cei cinci sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

×
TOP articole
x close