Antena 3 CNN Actualitate Locale O ieșeancă de 67 de ani n-a muncit nicio zi, dar are 36 de ani de "vechime" în Codul Penal

O ieșeancă de 67 de ani n-a muncit nicio zi, dar are 36 de ani de "vechime" în Codul Penal

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:21 27 Mai 2024 Modificat la 21:21 27 Mai 2024
femeie
O ieșeancă de 67 de ani n-a muncit nicio zi, dar are 36 de ani de "vechime" într-o specialitate scandaloasă Sursa foto: Getty Images

Ieșeanca a stat în pușcării din șapte țări. La 67 de ani e în continuare după gratii. 

Ultima condamnare a primit-o pentru un furt comis în 2020, de Ziua Copilului. În acea zi, Florentina Ursu a furat dintr-un magazin două fiare de călcat, pe care le-a pus în geanta pe care o avea, scrie ziaruldeiasi.ro.

Dispozitivele de securitate de la ieșirea din magazin nu au reacționat. Ea a vândut cele două aparate în aceeași zi cu 200 de lei, deși valoarea lor era de aproape 1.000 de lei.

Angajații și-au dat seama târziu că aparatele lipsesc, dar fapta fusese surprinsă de camerele video din interiorul magazinului. Florentina Ursu a fost găsită chiar în închisoare, unde își ispășea pedeapsa pentru o faptă similară, informează Ziarul de Iași. 

În fișa sa de cazier judiciar erau înscrise condamnări pentru fapte similare începând din 1988.

"Instanța reține că nu este pensionară, nu are un loc de muncă (probabil nici nu a avut vreodată), obișnuind să trăiască din comiterea de infracțiuni contra patrimoniului persoanelor. Deși în esenţă fapta comisă de inculpată are un pericol social concret mediu, totuși raportându-ne la persoana inculpatei, apreciem că aceasta în sine prezintă un pericol social concret extrem de ridicat, fiind o persoană care a trăit până la vârsta de 67 de ani doar din săvârşirea de infracțiuni contra patrimoniului persoanelor și în mediul carceral", au consemnat magistrații Judecătoriei Pașcani, care au analizat dosarul.

Prin contopirea ultimei pedepse cu cele anterioare, femeia a primit o pedeapsă finală de 3 ani și 11 luni de detenție. 

Sentința poate fi contestată în apel.

×
x close