UPDATE - Femeia care a căzut de la etajul trei al unui bloc din Târgu-Jiu a murit la spitalul de urgentă din localitate.
Ea lucra ca registrator chiar la spitalul unde medicii au încercat să-i salveze viața. Leziunile de pe corp au fost foarte grave.
Victima este soția șoferului președintelui Consiliului Județean Gorj și avea doi copii, unul dintre ei minor.
Femeia avea 44 de ani şi în urmă cu patru luni a avut COVID, a fost internată la ATI, fiind în stare gravă. În cele din urmă, femeia a scăpat de virus, dar azi s-a dovedit o zi fatală.
----
Incidentul a avut loc la Târgu Jiu, unde medicii UPU au sosit rapid la faţa locului şi au transportat victima la spital.
Din primele informații de la fața locului, femeia s-ar fi dezechilibrat în timp ce întindea rufele la uscat pe balcon și a căzut în gol.
Starea femeii este gravă
Femeia s-a prăbușit pe pământ, chiar în faţa blocului.
Vecinii au anunțat imediat autoritățile, iar primii ajunși la faţa locului au fost polițiștii locali care patrulau în zonă.
Starea ei este gravă şi a fost dusă la Secţia de Urgenţe a Spitalului din Târgu Jiu.
Vecinii au chemat ambulanţa
Polițiști locali și polițiști din cadrul Poliției Municipale au acordat sprijin echipajului ajuns la faţa locului.
Polițiștii din cadrul IPJ Gorj au deschis o anchetă în acest caz.