Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie din Abrud a crezut că are o pisică în casă, dar a găsit un bărbat cu un cuţit sub masă

O femeie din Abrud a crezut că are o pisică în casă, dar a găsit un bărbat cu un cuţit sub masă

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 15:26 14 Mar 2023 Modificat la 20:33 14 Mar 2023
pisica
Sursa foto: Getty images | WPA Pool / Pool

Tânărul hoț care a intrat in casa unei femei din Abrud, pe o ușa pe care de obicei intrau doar pisicile, a fost descrisa de magistrații Judecătoriei Câmpeni.

Hoțul știa că femeia locuiește singură, deoarece, în urmă cu o lună, înainte de data comiterii faptei, a ajutat-o pe acesta la mai multe treburi prin gospodărie.

De obicei femeia lăsa ușa din spate a locuinței deschisă pentru ca pisicile să poată ieși sau intra în locuință când vor ele.

În seara furtului, bărbatul a plecat dintr-un bar din Abrud și a mers spre locuința femeii.

Citeşte şi: Un copil de 14 ani a furat mașina bunicii și a lovit o fată de 16 ani, în Dâmbovița 

Bărbatul a intrat pe ușa respectivă, a pătruns în holul locuinței și apoi în bucătărie, unde a început să caute bunuri sau valori pentru a le sustrage.

La un moment dat a deschis frigiderul de unde a luat o bucată de brânză telemea, dar a scăpat-o pe jos.

Potrivit motivării instanței, femeia ”s-a deplasat pe hol spre ușa de acces aflată în partea din spate a locuinței, pe care știa că a lăsat-o întredeschisă pentru pisici, iar când a ajuns în acel loc a auzit un zgomot în bucătăria care avea ușa deschisă, crezând că sunt pisicile, a întrat și a aprins lumina, moment în care a observat pe pardosea lângă frigider o pată umedă cu conținut de mâncare", notează alba24.ro.

În acel moment hoțul a ieșit de sub masă cu un cuțit în mână.

"Dintre canapea și masă a ieșit inculpatul având în mâini un cuțit de bucătărie și fără să spună nimic, încercând să-și ascundă identitatea, s-a ghemuit și cu șapca trasă mult pe față, a fugit părăsind locuința tot pe ușa din spate a locuinței, a traversat curtea imobilului și a sărit peste poarta cea mare destinată accesului cu autovehicule”, au mai notat magistrații Judecătoriei Câmpeni.

După mai bine de doi ani de la comiterea tentativei de furt calificat, Judecătoria Câmpeni l-a condamnat pe bărbat.

Tânărul nu era la prima abatere și mai avea o condamnare pentru furt calificat, din care 150 de zile erau rămase neexecutate.

În data de 10 martie 2023, magistrații din Câmpeni l-au condamnat la pedeapsa de un an și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat.

Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, la instanța superioară în termen de 10 zile de la comunicare.

×
x close