Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie de 95 de ani a avut parte de un sfârșit cumplit, într-un apartament cuprins de flăcări, la Brăila

O femeie de 95 de ani a avut parte de un sfârșit cumplit, într-un apartament cuprins de flăcări, la Brăila

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:39 23 Apr 2024 Modificat la 11:12 23 Apr 2024

S-a întâmplat astfel după ce apartamentul în care locuiau a fost cuprins de flăcări.

Nenorocirea s-a întâmplat la etajul doi al unui bloc de locuințe din municipiu.

Vecinii au simțit miros de fum pe casa scării, iar unul dintre ei a sunat la 112.

"Eram în apartament la mine și am văzut cum ardea, de la balcon. Veniseră pompierii să stingă, în spate, acolo", a povestit un vecin.

Din cauza fumului dens, pompierii au reușit cu greu ă ajungă la cei doi și să îi scoată din încăperea în care rămăseseră blocați.

"Scara blocului era inundată cu fum și nu s-a putut proceda imediat la evacuarea persoanelor din apartament, astfel că acestea au rămas în interior", a confirmat colonelul Ștefan Stoian, reprezentantul ISU Brăila.

În GALERIA FOTO următoare, imagini surprinse la incendiul din blocul de apartamente de la Brăila:

Echipajele de pe ambulanță au încercat zeci de minute să îi resusciteze pe cei doi, însă femeia de 95 de ani nu a mai putut fi salvată.

Bărbatul, care intrase în comă, a fost transportat la spital, unde medicii s-au declarat rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

În urma incendiului, apartamentul a ars complet.

Ipoteza principală este că focul ar fi pornit de la un aparat uitat în priză.

×
x close