Femeia din Bârlad care şi-a ucis bebeluşul după ce a născut singură acasă, iar după o lună l-a aruncat la un tomberon din apropierea locuinţei unde stătea, a fost arestată preventiv pentru de omor din culpă, informează News.ro.
Cristina Petriman, care lucra ca dispecer la o firmă de taxi din Bârlad, va sta 30 de zile în arest, după ce ea a fost reținută marți noapte.
Femeia de 34 de ani a părăsit municipiul Bârlad după ce şi-a omorât bebeluşul născut la jumătatea lunii octombrie, fiind identificată de poliţişti la fratele său, în Bucureşti.
Mama criminală, Cristina Petriman, a fost dată de gol de un bon fiscal pe care poliţiştii l-au descoperit în punga în care a fost aruncat cadavrul copilului. În baza bonului, poliţiştii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului.
Pe contul de Facebook, unde chiar cu o zi înainte de a fi prinsă de poliţişti, femeia a postat un mesaj: ”Puneţi o dorinţă şi distribuie, Maica Domnului te va ajuta”.