Eva Balogh, farmacista șefă a spitalului din Marghita, a fost trimisă în judecată în decembrie 2021, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.
Mai exact, în perioada 2015-2018, femeia a decontat la CAS Bihor bani pentru îngrijirea la domiciliu a unor pacienți care, în realitate, nu erau asistați medical.
Concret, femeia a întocmit pe numele mai multor pacienți imobilizați la pat dosare pentru îngrijiri la domiciliu, iar apoi a decontat sute de servicii medicale de care, în realitate, oamenii nu au beneficiat niciodată.
Potrivit procurorilor, aceasta a reușit să obțină 377.000 de lei din servicii medicale fictive.
Din sumele pe care le-a obținut, femeia și-a achiziționat haine, bijuterii și o mașină.
Modul în care acționat farmacista
Potrivit anchetatorilor, femeia aborda bolnavii din spital, ori pe rudele acestora, iar mai apoi le lua actele de identitate, precum și pe cele medicale și le promitea acestora că vor primi scutece gratuite, prin intermediul firmei sale, un SRL cu activități ”referitoare la sănătatea umană”.
În realitate, pacienții nu au avut parte de îngrijiri medicale speciale, iar femeia, după ce a obținut sumele de bani decontate de CNAS, și-a cumpărat haine, bijuterii și o mașină.
”Le folosea pentru întocmirea dosarelor de solicitare de îngrijiri medicale la domiciliu, care erau ulterior aprobate de preşedintele CAS Bihor, urmând folosirea frauduloasă de către inculpată a cardurilor de sănătate ale pacienţilor cu prilejul semnării electronice a serviciilor medicale pentru decontarea unor servicii medicale neprestate”, au explicat magistrații, notează bihon.ro.
Eva Balogh a fost trimisă în judecată în decembrie 2021, iar în timpul procesului instanța a schimbat acuzația de fraudă informatică în înșelăciune.
Ulterior, magistrații au dispus încetarea procesului, pentru că termenul de prescripție s-a împlinit în aprilie 2023.
Femeia a fost obligată să plătească 377.417 lei către CAS Bihor, fiind suma prejudiciului cauzat Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, la care s-au adăugat penalități și majorări.
Pe 26 aprilie 2024, Curtea de Apel Oradea a respins apelul farmacistei și a menținut sentința instanței de fond.