Prin intermediul avocatului său, Cornel Dinicu susține că studenții au fumat în pensiune și că NU este exclus ca o țigară uitată aprinsă să fie, de fapt, cauza incendiului devastator în care a murit inclusiv fiul său de 11 ani.
Ipoteza lansată de Dinicu vine după ce acesta a susținut, în repetate rânduri, că focul a fost pus de o mână criminală, în vreme ce principala pistă a anchetatorilor este cea a suprasolicitării rețelei electrice.
Patronul de la Ferma Dacilor este, marți, în faţa judecătorilor şi încearcă să scăpe de arestul preventiv. În motivarea arestului preventiv, judecătorii spun că Dinicu şi cei doi administratori din acte au încălcat în mod repetat legea în ceea ce privește edificarea construcțiilor, obținerea avizelor și autorizațiilor şi au desfășurat la Fermei Dacilor activități care au creat o reală stare de pericol pentru turişti.
Judecător: Inculpații Dinicu Cornel, Riști Vitomir Adrian și Ilie Adelina Elena, prin acțiunile conjugate de încălcare în mod repetat a dispozițiilor legale în ceea ce privește edificarea construcțiilor, obținerea avizelor și autorizațiilor, au desfășurat în cadrul Fermei Dacilor activități care au creat o reală stare de pericol ce au dus în final la producerea dezastrului.
Judecătorul aprecieaza ca lăsarea în libertate a inculpaților ar duce la crearea unui sentiment justificat de insecuritate socială.
Cornel Dinicu: Consider că da, am intrat în legalitate prin intabularea clădirii ca urmare a pronunțării hotărârii judecătorești. În zonă au ars cel puțin 20 de case. Da, am făcut, nu-mi amintesc sdacă am primit răspunsuri din partea primăriei. Nu îmi amintesc dacă cei de la ISU au venit din nou în control pentru a verifica dacă am adus la îndeplinire cele constatate anterior.